SALONUL REGIONAL DE FOTOGRAFIE – ”OLTENIA ÎN IMAGINI”

”Oltenia – 100 de ani de la Marea Unire”

Ediţia a IX-a, 2018

REGULAMENT

Salonul regional de fotografie ”Oltenia în imagini” este continuatorul Salonului Municipal de Fotografie ”Craiova în imagini”. Salonul este organizat de Asociaţia Culturală “Craiova”, Muzeul Olteniei şi Fotoclubul “Mihai Dan Călinescu” în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea şi cu Fotoclubul ”Mircea Faria” şi se desfăşoară sub patronajul Asociaţiei ”DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică.

PARTICIPANŢI

Salonul este destinat tuturor elevilor de liceu din Oltenia din clasele IX-XII, pasionaţi de fotografie.

Fiecare participant poate trimite 1-3 fotografii color sau monocrom (alb-negru, sepia etc.) printate pe hârtie fotografică la dimensiunea 20×30 cm sau variante cu latura mare de 30 cm.

NU sunt admise lucrările procesate pe computer, colajele, supraimpresiunile sau cele pe care s-au aplicat diferite filtre. Singurele modificări admise sunt: reîncadrarea, corecţia luminozităţii si contrastului, remedierea defectelor (zgârieturi, pete), conversia imaginilor color in imagini monocrom (alb/negru sau sepia) şi corecţiile cromatice necesare pentru a aduce imaginea cât mai aproape de normal, de veridic.

Participarea este liberă şi nu vor fi percepute taxe de participare.

 

TEMATICA

Salonul are ca temă ”Oltenia – 100 de ani de la Marea Unire”. Prin urmare, lucrările trebuie să ofere o imagine a regiunii la un secol de la acest eveniment istoric care a marcat destinul națiunii. Fotografiile vor putea aborda întreaga paletă de activităţi din Oltenia, evitându-se imaginile care încalcă dreptul persoanelor la intimitate; nu vor fi acceptate lucrările ce vor promova discriminarea etnică, socială şi culturală, violenţa, sexul. Vor putea fi abordate toate genurile artei: reportaj, portret, peisaj urban, sport, ceremonii cultural-artistice, fotografie de stradă, aspecte legate de viaţa cotidiană a elevilor.

Fiecare lucrare va avea înscris pe verso, în dreapta jos, citeţ şi cu majuscule: numele şi prenumele autorului, vârsta, numărul de telefon, denumirea completă a şcolii, localitatea, clasa, titlul lucrării și locul unde a fost făcută fotografia. Titlurile vor fi succinte, sintetice, de maximum trei cuvinte.

Fotografiile trebuie să fie originale, realizate de autori. Nu vor fi acceptate lucrări colective.

Nu sunt admise lucrări copiate de pe internet sau preluate de la alţi autori. Încălcarea drepturilor de autor, prin folosirea neautorizată a altor lucrări, atrage eliminarea din salon precum şi anularea şi retragerea eventualelor premii şi chiar răspunderea penală.

ÎNSCRIEREA LUCRĂRILOR

Lucrările pot fi:

– trimise prin poștă sau curier, la sediul Muzeului Olteniei (secretariat), Str. Madona Dudu nr. 14, Craiova, Dolj

– depuse la sediul Muzeului Olteniei (secretariat), Str. Madona Dudu nr. 14, Craiova, Dolj

– depuse la sediul Inspectoratului Școlar din județul respectiv.

De asemenea vor fi trimise şi în format electronic pe adresa craiovainimagini@gmail.com. Trimiterea fotografiilor atât printate cât în format electronic este obligatorie. În caz contrar, fotografiile pot fi eliminate din concurs.

JURIZAREA

Juriul salonului va fi format din personalităţi cunoscute din domeniul artei vizuale:

Preşedintele Juriului:

MIRCEA ANGHEL, artist fotograf, A.FIAP, Hon.FICS (Preşedinte al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova).

Membrii juriului:

CRISTI NEDELCU – directorul Salonului

VIOREL PÎLIGRAS, grafician (Asociaţia Culturală “Craiova”).

DORIAN DELUREANU, artist fotograf, preşedinte al Fotoclubului „Mircea Faria” Craiova).

Membrii juriului vor juriza lucrările, fără să cunoască datele de identificare ale autorilor şi vor selecţiona fotografiile ce vor fi expuse în cadrul expoziţiei finale. Fotografiile care au întrunit cele mai mari punctaje vor fi selecţionate pentru premiere.

PREMIILE SALONULUI

În cadrul vernisajului găzduit de Muzeul Olteniei, Craiova, vor fi înmânate premiile salonului, susţinute financiar de organizatori şi sponsori, câştigatorii fiind mediatizaţi în mass-media locală. Toţi participanţii care vor avea lucrări acceptate şi premiate în salon, vor primi gratuit câte un CD cu toate lucrările expuse şi acceptate în salon.

Vor fi decernate următoarele premii:

Marele Premiu „NICU-DAN GELEP”

Medalia de Aur a Asociaţiei „DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică

Medalia de Argint a Asociaţiei „DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică

Medalia de Bronz a Asociaţiei „DACICA” Societatea Română de Artă Fotografică

Mențiuni

Premiul Special „Florin Rogneanu”

Premiul Special „Victor Boldâr” al Fotoclubului ”Mircea Faria”

Premiul Special al Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”.

Premiul Special „Ştefan Ciuceanu” al Muzeului Olteniei.

Premiul de popularitate

Premiul de popularitate va fi acordat fotografiei care va strânge cele mai multe like-uri după postarea lor pe pagina de facebook a Salonului, în competiţie intrând lucrările acceptate de juriu în salon. Dacă pentru una dintre lucrările intrate în concursul pentru premiul de popularitate se folosește un site specializat în obținerea automată de likeuri, lucrarea respectivă va fi eliminată din concurs și din salon.

CALENDARUL SALONULUI

Ultimul termen de primire a lucrărilor: 2 aprilie – data poștei, pentru lucrările trimise prin poștă sau depuse la sediile Inspectoratelor Școlare și 11 aprilie, ora 16, pentru lucrările aduse la sediul Muzeului Olteniei din Craiova.

Jurizarea: Joi 12 aprilie

Anunţarea lucrărilor acceptate în salon: Vineri 13 aprilie

Vernisajul salonului: Joi, 19 aprilie, ora 11.00 la Muzeul Olteniei, Craiova.

Relaţii la tel.

0722.805.866 – Cristi Nedelcu

0721.743.341 – Diana Nedelcu

email. craiovainimagini@gmail.com